LEANDER

Fungicid cu mod de acțiune diferit de al triazolilor clasici – fenpropidin 750 g/l

Leander 750 EC este un fungicid sistemic cu acțiune preventivă și curativă asupra unui număr mare de agenți fitopatogeni care pot apărea la culturile de cereale, cu translocare acropetală în xilem. Substanța activă fenpropidin inhibă biosinteza ergosterolului, dar prezintă un mod de acțiune diferit față de al fungicidelor azolice (inhibă sinteza sterolului în două poziții). Produsul s-a dovedit a fi eficient în multe dintre situațiile în care agenții patogeni au dezvoltat rezistență la produsele din grupa chimică a triazolilor. Durata de protecție după aplicarea unui tratament este de circa 14 zile, în funcție de condițiile locale.

FORMULARE: Emulsie concentrată

RECOMANDĂRI DE APLICARE: Se pot aplica cel mult două tratamente (la interval de minim 14 zile) cu Leander 750 EC pe sezon, în funcție de destinația culturii sau de presiunea bolilor (existența condițiilor de infecție). Se recomandă efectuarea unui prim tratament preventiv cu Leander 750 EC de la începutul împăierii până la apariția frunzei stindard (BBCH 30-39), iar al doilea tratament poate fi aplicat după dezvoltarea completă a frunzei stindard până la sfârșitul înspicării (BBCH 39-59). Se folosesc volume normale de soluție la hectar (200 – 400 L/ha).

COMPATIBILITATE: Produsul Leander 750 EC poate fi compatibil cu multe dintre insecto-fungicidele  folosite în mod curent în România, cu excepția produselor cu reacție puternic alcalină. Pentru o folosire corectă, consultați tabelele de compatibilitate și efectuați un test pe o suprafață mică înainte de utilizare.

CULTURASPECTRU DE COMBATEREDOZAMOMENTUL APLICARIIPERIOADA DE PAUZA
GrâuComplex de boli foliare si ale spicului: făinare (Erysiphe graminis), rugini (Puccinia spp.), septorioză (Septoria spp.), fuzarioza spicelor (Fusarium spp.), sfâșierea frunzelor (Helminthosporium spp.)0,750 L/haBBCH 30 – 59 42
CULTURASPECTRU DE COMBATEREDOZAMOMENTUL APLICARIIPERIOADA DE PAUZA
OrzComplex de boli foliare: făinare (Erysiphe graminis), pătarea reticulară (Pyrenophora teres), arsura frunzelor (Rhyncosporium secalis), putregaiul obișnuit al rădăcinilor de cereale (Helminthosporium sativum)0,750 L/haBBCH 30 – 59 42