Corum®

Corum este un erbicid pe bază de doua substanțe active.

  • Bentazonul are acţiune prin contact, cu impact asupra procesului de fotosinteză, fiind absorbit prin frunze şi alte organe verzi.
  • Imazamoxul este preluat de către plante până la nivelul zonelor de creştere unde blochează sinteza aminoacizilor esenţiali, responsabili de creşterea şi diviziunea celulară, fiind absorbit de plante în special prin frunze, dar și prin rădăcini.
  • Eficacitate ridicată împotriva buruienilor: două substanţe active – două moduri de acţiune
  • Spectru larg de combatere
  • Selectivitate pentru cultură
  • Produs specializat pentru leguminoase: soia, fasole, mazăre, lucernă
  • Flexibil în utilizare şi usor de folosit

Soluția inteligentă pentru o producție ridicată de soia

Leguminoasele precum soia, fasolea sau mazărea au o importanță deosebită pentru agricultură, dar și numeroase beneficii. Soia, spre exemplu, asigură atât un nivel ridicat de proteine, cât și fixarea azotului, ceea ce o face cultură-cheie în asolament.

BASF: specialiști în cultura de soia

Compania BASF are o experiență îndelungată în protecția culturii de soia, oferind mereu fermierilor soluții inovatoare pentru erbicidare, atât în preemergență, cât și în postemergență. Problema combaterii buruienilor din cultura de soia apare din cauza faptului că ritmul de creștere a culturii este destul de lent la început, iar capacitatea plantelor de soia de a suprima buruienile este foarte slabă în primele stadii de dezvoltare. Buruienile pot provoca numeroase pagube unei culturi sensibile la îmburuienare, așa cum este soia. Cea mai importantă problemă pe care o poate cauza îmburuienarea este pierderea de recoltă.

Corum®: erbicidul 5 în 1 pentru combaterea buruienilor din culturile de leguminoase

Eficacitate optimă împotriva buruienilor

Erbicidul Corum® are o formulare specială, ce conține două substanțe active renumite: 480 g/l Bentazon și 22.4 g/l Imazamox. Având două moduri diferite de acțiune, Corum® reprezintă soluția ideală pentru controlul buruienilor și managementul rezistenței în culturile de leguminoase

Spectru larg de combatere

Produsul are un larg spectru de combatere a buruienilor dicotile și a unor buruieni monocotile. În cazul unei infestări severe cu buruieni monocotiledonate, poate fi necesară aplicarea separată a unui graminicid. Pentru eficacitate maximă, Corum® trebuie aplicat în primele stadii de vegetație ale buruienilor, de la stadiul de cotiledoane, până la stadiul de 4 frunze adevărate.

Selectiv pentru plantele de cultură

Fiind conceput special pentru culturile de leguminoase, erbicidul Corum® beneficiază de selectivitate ridicată. Corum® este apreciat de fermieri drept unul dintre produsele de top de pe piață.

Erbicid specializat pentru leguminoase

Puteți aplica erbicidul Corum® la mai multe culturi de leguminoase. Produsul este omologat pentru folosire la soia, lucernă, fasole și mazăre. Pentru cultura de soia, Corum® se aplică în doza de 1,9 l/ha, împreună cu 1 l/ha de adjuvant Dash® HC. Pentru fasole și mazăre, erbicidul se folosește în doza recomandată de 1,25 l/ha + 0,6 l/ha adjuvant Dash® HC. Pentru lucernă, Corum® se aplică în doza de 1.2 l/ha, fără adjuvant.

Este flexibil și ușor de folosit

Puteți include produsul Corum® în diferite strategii de combatere a buruienilor, grație flexibilității acestuia. Totodată, fereastra largă de aplicare permite folosirea într-o singură trecere, la doza întreagă, sau secvențial în două treceri. Pentru cultura de soia, vă rugăm să consultați schema de mai jos:

Avantajele folosirii erbicidului Corum® în cultura de mazăre, fasole și soia

  • Obțineți eficacitate optimă împotriva buruienilor
  • Beneficiați de un spectru larg de combatere
  • Sunteți sigur că folosiți un produs selectiv pentru plantele de cultură
  • Este un erbicid specializat pentru leguminoase
  • Este flexibil și ușor de folosit

Modul de acțiune

Corum® este un erbicid pe bază de doua substante active.

  • Bentazonul are acţiune prin contact, cu impact asupra procesului de fotosinteză, fiind absorbit prin frunze şi alte organe verzi.
  • Imazamoxul este preluat de către plante până la nivelul zonelor de creştere unde blochează sinteza aminoacizilor esenţiali, responsabili de creşterea şi diviziunea celulară, fiind absorbit de plante în special prin frunze, dar și prin rădăcini.

Plantele mor la 1-2 săptămâni de la aplicare, în acest timp observându-se o reducere a creșterii buruienilor, urmată de îngălbenirea și necrozarea frunzelor.

Corum® este un erbicid care combate: buruieni anuale dicotiledonate și unele monocotiledonate în culturile de soia, lucernă, fasole și mazăre:

Abutilon theophrasti (Teişor), Amaranthus spp. (Ştir), Capsella bursa-pastoris (Traista ciobanului), Chenopodium album (Lobodă porcească), Datura stramonium (Ciumăfaie), Echinochloa crus-galli (Iarbă bărboasă), Fumaria officinalis (Fumărița), Galium aparine (Turița) etc.

Recomandări

Corum® se aplică în postemergență timpurie astfel:

Lucernă – pentru lucerna de anul 1 tratamentul se va efectua când lucerna este în stadiul de 2-9 frunze adevărate, iar buruienile sunt în primele stadii de dezvoltare (2-4 frunze). Nu se va adăuga adjuvantul Dash HC.

Soia – de la apariția primelor frunze trifoliate până la apariția primilor lăstari laterali, fără a depăși acest stadiu (BBCH 12-25), iar buruienile în primele stadii de dezvoltare (2-4 frunze). Se va utiliza împreună cu adjuvantul DASH HC în doză de 0,25 – 0,3 litri la 100 litri de soluție. În funcție de tehnologia de cultură aplicată la cultura de soia și de nivelul de îmburuienare, erbicidul Corum® se poate aplica și ca tratament secvențial, dar cu respectarea per total a dozei omologate, astfel:

  • primul tratament în doză de 0,95 l/ha se va aplica în stadiul de 1 frunză a culturii de soia,
  • iar al doilea tratament se va efectua după 7-14 zile de la aplicarea primului tratament în doză de 0,95 l/ha.

În acest caz, la momentul aplicării tratamentelor, majoritatea buruienilor trebuie să fie în stadiu tânăr, respectiv faza de cotiledoane până la 2 frunze adevărate.

Mazăre și fasole – de la apariția primelor frunze trifoliate până la aparița primilor lăstari laterali (BBCH 12-25). Se va aplica împreună cu adjuvantul DASH HC în doză de 0,25 – 0,3 litri la 100 litri de soluție. Buruienile trebuie să se afle de asemenea în primele stadii de dezvoltare (2-4 frunze).