CEREDIN® FORTE 464 SL

CEREDIN® FORTE 464 SL se prezintă sub formă de lichid limpede, omogen, mobil, de culoare galben – pai ce conţine 344 g/l acid 2,4 D din sare DMA şi 120 g/l dicamba. CEREDIN® FORTE 464 SL, combinaţie de 2 substanţe active, acid 2,4 D şi dicamba, este un erbicid selectiv şi sistemic, acţionând asupra buruienilor atât prin absorbţie la nivelul frunzelor, cât şi a sistemului radicular, cu acumularea substanţei active în zonele meristematice ale rădăcinilor.

Culturi

Buruieni combătute

Doza de aplicare

 

Grâu

 

Buruieni dicotiledonate anuale si perene

0.8 – 1.0 l/ha, postemergent, în funcție de gradul de infestare și talia buruienilor (la grâu în faza de înfrățire – formarea primului internod, iar la buruienile dicotiledonate în stadiul de la 2 – 4 frunze) (BBCH 21-30)

 

Porumb

 

Buruieni dicotiledonate anuale si perene

1.0 l/ha, postemergent (la porumb în faza de 4 – 6 frunze, iar la buruienile dicotiledonate la 2 – 4 frunze și Cirsium < 10 cm înălțime) (BBCH 14-16)

Erbicidul este omologat pentru aplicare în postemergenţă la culturile de grâu şi porumb, în scopul combaterii a numeroase specii de buruieni dicotiledonate anuale şi perene.

Momentul aplicării: La culturile de cereale păioase se aplică de la faza de înfrăţire a cerealelor până la formarea primului internod, iar speciile de buruieni să fie în fază mică de cca. 2 – 4 frunze şi maxim 10 – 15 cm înălţime pentru buruienile perene. Nu este recomandată aplicarea erbicidului când cerealele păioase sunt în fază avansată de dezvoltare (peste 2 internodii), deoarece apar efecte fitotoxice cu reducerea producţiei la hectar. La cultura de porumb, Ceredin® Forte 464 SL se aplică când plantele de cultură au 4 – 6 frunze, iar buruienile sunt în fază de rozetă.

Pregătirea soluției: Cantitatea de soluţie recomandată a se aplica pe suprafaţa de un ha este de 200 – 300 litri.

Tehnica de aplicare: Aplicarea tratamentului se va realiza cu echipamente terestre, cu recomandarea ca tratamentele să se realizeze pe vreme liniştită, în scopul evitării driftului pentru culturile învecinate, sensibile.

Curățarea echipamentului: După aplicarea tratamentului se vor spăla foarte bine echipamentele utilizate.

Compatibilitate: CEREDIN® FORTE 464 SL este compatibil cu majoritatea produselor fitosanitare existente pe piaţă, mai puţin cele cu reacţie bazică. Înainte de utilizare verificaţi listele de compatibilitate.

Rotația culturilor: În condiţii climatice normale nu există restricţii în rotaţia culturilor.

Pentru detalii accesati https://alchimex.ro/produse/ceredin-forte-464-sl