ASTRAL 40 OD

Caracteristici: Astral 40 OD este un erbicid pe baza de nicosulfuron, din familia sulfonilureicelor. Astral 40 OD are actiune sistemica si imediat dupa aplicare este distribuit rapid in plante. Actioneaza prin blocarea biosintezei enzimei acetolactatsintaza (ALS), care este necesara in sinteza aminoacizilor esentiali. Cresterea buruienilor inceteaza intr-un timp scurt de la aplicare de numai 6 ore. Activitatea incepe in tinerele varfuri de crestere, care isi schimba culoarea in galben, devin clorotice in cateva zile. Buruienile tratate se brunifica devin necrotice, si moartea lor survine dupa una pana la trei saptamani de la aplicare, in functie de specie si conditiile de mediu. Porumbul este tolerant la nicosulfuron pentru ca este rapid metabolizat la o forma care nu este activa. Cele mai bune rezultate se obtin cand Astral 40 OD este aplicat la buruienile cu crestere activa. O umiditate adecvata este necesara pentru a asigura un nivel optim de activitate. Formularea sa, pe baza de ulei de floarea soarelui, creste selectivitatea fata de cultura porumbului si duce la obtinerea unei eficacitati superioare.

Mod de utilizare: Combate buruienile graminee anuale din cultura de porumb: Setaria spp., Echinochloa crus-galli, Digitaria, Panicum spp., samulastra de cereale si altele. Dintre buruienile graminee perene combate Sorghum halepense din rizomi, Agropyron repens. Sunt combatute partial si unele buruieni dicotiledonate. In cazul in care avem infestari si cu buruieni dicotiledonate se va face un amestec in rezervor cu erbicidul Ceredin Super. Astral 40 OD se aplica postemergent cand plantele de porumb au 4-6 frunze, buruienile graminee anuale in faza de 1-3 frunze pana la infratit, gramineele perene: pir 10-15 cm, costrei 15-20 cm, buruienile dicotiledonate sa fie mici 2 frunze. Buruienile trebuie sa fie tinere si in faza de crestere activa. Doza de utilizare este de 0.8 l/ha pentru combaterea buruienilor graminee anuale si de 1,0-1,5 l/ha pentru combaterea costreiului din rizomi.

Cultura: porumb – costrei (Sorghum halepense) din rizomi 1.0 – 1.5 l/ha postemergent (porumb 4-6 frunze)

Pentru detalii accesati https://alchimex.ro/produse/astral-40-od